Dacă aș putea să-l compar, el a fost ca un râu de munte: iute, cu apă cristalină și ca o torță vie. Mereu ocupat, mereu îngrijorat, mereu cu griji multe, a fost activ, din cale afară de activ. Dumnealui oriunde a lucrat, a avut colective de dansuri și atunci când ne-am transferat în Basarabeasca din primele zile și-a organizat un colectiv, au trecut prin școala lui sute de elevi, tineri care au dansat. După cum s-a spus, în 1988 colectivul de dans a primit denumirea de „Lia”,care își păstrează denumirea și activitatea până în zilele noastre.

„– Nu cunoașteți, din ce an el activa în școală ca profesor? Sau mai mult despre inițiativa asta de a crea ansamblul „Lia”...

– În clasa a 10-a, asta a fost în anul 1974. El nouă ne-a predat, era așa în școală, cu electricitatea, „electromontaj”. Așa era o disciplină opțională. Și eu și țin minte, dumnealui ne-a predat nouă asta. disciplina asta. Și, după ce am terminat studiile, eu m-am întors în sat. Lucram la școala muzicală și, totodată, activam că un conducător artistic la Casa de Cultură din sat, care pe atunci era raională. Dumnealui s-a apropiat de mine și îmi spune: „– Iată, eu am de gând să conduc un grup de dansatori și ai să poți să mă acompaniezi?”. Și atunci am început activitatea ca voluntariat. (min 0:00 – 1:16)

Eu cântam pe la petreceri, pe la nunți, unde se dansau elemente ale dansului nostru, autentic din sat. Și iată pe la nunți am văzut oameni, care cunoșteau mișcările și prindeau ritmul muzicii. Am vorbit cu domnul Vasile și am propus câțiva oameni care dansau cu foc, care intrau în inima dansului. (min 1:47 – 2:29)

Ei îmi spuneau să cânt ceva mai pe bătaie și eu le cântam ceva românesc. Ei ne-au arătat mișcările de bază, pe care Vasile Afanasevici le-a memorizat și a montat aceste două dansuri: „Sârba trei ciocane” și „Bătuta ca la Abaclia” (min 2:52 – 3:25)

Vasile Afanasevici era cel care dădea strigătura în timpul dansului, căci strigătura era extrem de importantă în dans. (min 3:45 – 4:22)

Melodia pe care o cântam eu la Bătută era asta (...). Dar eu, cântând la petreceri, am auzit o melodie schimonosită de la lăutari. Mi-a intrat în cap, am pus-o pe note și am compus melodia care este acum (...), pe care o dansează „Lia”. De aici, la concerte nu mai cântam melodia ceea românească, dar pe aceasta. (min 4:22 – 5:20)”

(O întâmplare în timpul unui concert la Palatul Național din Chișinău, în care unui dansator i s-a dezlegat opinca, iar Vasile Tanas, cel care dădea strigătura, a întârziat în a o striga. Dat fiind faptul că strigătura este extrem de importantă în dans, iar întârzierile strică imaginea dansului, Vasile Tanas a intrat în panică, riscând să se facă de rușine împreună cu tot ansamblul care dansa pe scenă. Vladimir Zaporojan a oprit orchestra, dansatorii au înțeles că s-a comis o greșeală, s-au aliniat și au început dansul, fără ca cineva să observe vreo neclaritate. (min 5:20 – 8:20))

Domnul Vasile era om sever, cu o disciplină mare. După aceea, ieșim din scenă, iar după culise el plângea... (min 8:20 – 8:51)

Și atunci, în anul 1988, domnului Vasile i-a apărut ideea de a pune denumirea de „Lia”. În același an am plecat la un festival la Hâncești, unde am fost apreciați și am primit titlul de „ansamblu-model”, pe care îl deținem până astăzi.” (min 8:51 – 9:29)

„– Cum l-ați caracteriza pe dumnealui?

– În primul rând, domnul Vasile era un om energic și îi plăcea foarte mult arta. Anume, în domeniul dansului. În afară de asta era și un profesor foarte bun. Iubea regula. În școală mai rar profesori care pun niște reguli de activitate a elevilor la lecții. El avea o prioritate foarte mare pentru anumite reguli. Și știți, câteodată copiii, chiar și noi maturii, dacă în fața noastră ne se pun niște reguli mai stricte, noi ne obișnuim și ne devenim mai exigenți, mai stăruitori, mai ordonați. Aceasta îl caracterizează pe acest profesor. Și eu, de exemplu, apreciam foarte mult acest lucru la dânsul. Spre exemplu, eu activam în colectivul lui de activitate artistică. El conducea nu numai dansurile, dar noi atunci, în timpul acela, eram aceeași generație, și în jurul lui se uneau acordeoniști, cei care știau să cânte la vioară, cine știa să cânte frumos. știa să cânte frumos... Și mergeam în concerte prin sate. Era o viață foarte activă și foarte frumoasă. Și anume, nucleul principal era domnul Vasile. Fiindcă în jurul lui era ora fixă de repetiții, era ora fixă de dans, era ordine. Și în jurul unei persoane, totdeauna oamenii se aliniază, se înconjoară și face ceva în viață. Foarte bun era la dumnealui calitatea. Acum mă uit și la ansamblul „Lia”... Toată baza este pusă de domnul Vasile. Deci „Lia”, ca rădăcină, păstrează acele dansuri, anume care le-a pus el.”